Politici

Politica Cookie
Politica de confidentialitate

Vremea

Monografia comunei

Consideratii Generale
Scurt Istoric
Asezare Geografica
- Populatia
Latura Administrativa

III. Latura Culturala

Cultura intre trecut si prezent
Preoti Slujitori
Invatamantul local
Activitate Sanitara
Fondul Forestier

Scurt istoric

Atestare documentara

Primele scrieri despre comuna Ionesti se regasesc in anul 1392 unde se face referire la Fostul sat Bucuresti, astazi regasindu-se sub denumirea de “Marcea”, iar atestarea de Comuna Ionesti dateaza cu 1 aprilie 1494.

Primele referiri la satul Ciorani, langa Ionesti se regasesc la 8 ianuarie 1572, satul Corbeni incepand cu 1 aprilie 1494, fostul sat Rascaeti, astazi sub denumirea de “Delureni” din 28 noiembrie 1635, iar despre fostul sat Ohaba apar de asemeni referiri din 1582.

Aruncand o privire retrospectiva asupra trecutului istroric, observam ca societatea omeneasca si-a desfasurat activitatea pe aceste locuri din timpuri vechi. Dovezile sunt elocvente si glasuitoare. Dovedind acest lucru putem spune ca prin fostul sat Ionestii-Govorii trecea drumul lui Traian, imparatul romanilor, drum, care se mai gaseste si astazi, dar nu sub forma initiala, ce se intindea de la Izlaz pe malul apusean al raului Olt.

Ramasite ale drumului se vad abia din loc in loc, date fiind la iveala de sapaturi intamplatoare sau initiale.

Faptul ca exista un drum pe acest traseu este foarte elocvent, ca la marginea lui s-a gasit instalat un castru al romanilor, care dupa afirmatiile profesorului Nicolaescu Plopsor, era destinat pazei acestui drum. Cu prilejul sapaturilor arheologice facute pentru reconstituirea vestigiului roman au fost descoperite si unele monede ce apatineau regilor romani.

Drumul roman din satul Ionestii – Govorii mergea paralel cu drumul central din comuna Scundu, numit de romani ,, Drumul Sarii” si era folosit de acestia numai pentru caratul sarii din Ocnele Mari.

Tot din sapaturi arheologice reiese ca direct peste deal din comuna Ionesti spre comuna Scundu, usor se trecea pe un drum special amenajat de acestia pe unde faceau comert si se strangeau pe un loc bine amenejat pe soseaua de azi ce uneste Valcea cu Dragasani pe la Ionestii-Govorii numit pe atunci precum din documente ,, Poas- Aluti’’.

Dintr-o monografie bisericeasca a comunei Ionesti, reiese ca aceasta denumire de ,, Ionesti “ ar deriva de la o familie bogata numita Ionescu, care ar fi avut sediul aproape prin dreptul statiei C.F.R. de azi. Acest Ionescu care de fapt a dat si numele comunei, a impartit-o in domenii.

Din punct de vedere istoric, mai trebuie amintit ca aceasta comuna a fost martora a trecerii ultimelor ramasite ale lui Tudor Vladimirescu dupa infrangerea suferita la Dragasani.

Daca mai amintim ca generalul Magheru la 1848 in drum spre Raureni peste ultima rezistenta a trecut tot prin Ionesti; atunci este destul de suficient sa incheiem cu trecutul de lupta al comunei noastre.

Nu se stie precis la ce data a avut loc asezarea celor dintai locuitori pe teritoriul comunei. Izvoare scrise nu sunt in acest sens. Desigur ca trecutul atat national cat si religios a celor ce pe timpuri au vietuit pe meleagurile acestor comune, este comun cu al intregului neam romanesc.

Ca locuinte omenesti au fost din cele mai indepartate timpuri, deoarece sub straturile pamantului s-au gasit pe valea Miclisoaia instrumente de piatra artistice slefuite si lucrate. Astfel s-a gasit un ciocan, o secure, varfuri de sageti si ramasite din schelet de animale din care au disparut.

Deci, chiar in epoca de piatra, cand Dacia era acoperita mai mult cu paduri, se aflau locuinte razlete ale unor locuitori ce prezentau un progres. In sapaturile si araturile pamantului s-a descoperit stratul de piatra al drumului lui Traian ce se intindea de la Izlaz pe malul apusean al raului Olt, trecand si prin aceasta comuna si material de zidarie cu catacombe in pamant ce da a intelege ca pentru paza si ingrijirea acestui drum si a Vaii Oltului era chiar o castra romana in apropiere la 2 km. de cetatea romana ,,Poas-Aluti” ce se afla in catunul de azi Ionestii- Govorii. Romanii au construit un castru militar pentru a supraveghea ,,Valea Oltului”.

Inca din anul 1894 Grigore G.Tocilescu face cateva sondaje in castru, ca in vremurile mai noi, profesorul universitar D. Tudor inteprinde o cercetare din anul 1940.

In primavara anului 1963 in cursul lunii mai, profesorul universitar D. Tudor si Gheorghe Petre – Govora facand o vizita arheologica la Ionestii- Govorii au aflat ca invatatorul Marin Grigorescu, sapand o groapa in curtea casei sale, a dat peste temelii de zidarii romane lucrate din piatra cu mortar din var.

ASEZARE GEOGRAFICA

Comuna Ionesti este situata in frumoasa Vale a Oltului, pe malul drept, intre Ramnicu-Valcea si Dragasani.

Ca vecinatati ale comunei regasim la: Sud – Comuna Orlesti, Est – Comuna Olanu si raul Olt, Nord – Comuna Sirineasa si Orasul Babeni, Vest – Comuna Scundu.

In documente se arata ca pana la 1882 s-a numit Ionestii Minhului dupa numele boierului Minhu Bucsenescu.

Din anul 1882, primarul Alecu Popescu, care administra si comuna Ionestii-Govorii isi muta resedinta in satul Marcea, unde avea locuinta si proprietatea personala, purtand denumirea de acum inainte de Marcea si astfel in continuare, Ionestii Minhului isi schimba denumirea in “Comuna Ionesti”.

Aceasta comuna se compunea din doua sate: Obeni, in partea de miazanoapte si Bucsani, in partea de miazazi.

Satul Obeni, asezat in Valea Oltului, in partea de miazanoapte a comunei, parte pe sub coasta dealului, parte alaturi cu soseaua nationala Corabia-Sibiu, avea ca si component catunul Guguianca, asezat peste deal, in partea de apus, in valea numita a Guguiencii, locuitorii acestui catun fiind improprietariti la 1864 pe proprietatile locuitorilor satului Obeni.

Satul Bucsani, asezat de asemeni in Valea Oltului, in partea de miazazi pe soseaua vecinala Ionesti-Scundu, Ionesti-Fiscalia, precum si pe soseaua nationala Corabia-Sibiu, format pe mosia lui Udrea Zatreanu trecuta lui Minhu Bucsenescu, de la care isi trage numele. Acest sat a avut ca si component catunul Afumati asezat la 200 m de acesta, in partea de miazanoapte tot in Valea Oltului.

Catunul acesta a purtat inainte numele de Romaneasca dupa numele unui vechi boier care stapanea proprietatea, proprietate pe care s-au improprietarit la 1864 satenii. Insa din cauza recalcitrantei locuitorilor de a da sprijinul solicitat de invatatorul V. Georgescu care voia sa-l activeze in dezvoltarea culturala prin scoala si cea economica prin Banca populara, aceasta le-a aplicat adeseori epitetul de ,,Afumati”, iar acest nume a ramas catunului, numindu-se Afumati. De asemeni mai avea component si catunul Fotesti, asezat in partea de miazazi pe langa soseaua vecinala Ionesti-Scundu, in valea numita a Guguiencii, dar fiind in legatura cu satul Bucsani.

In recensamantul ce s-a facut cu toata exastitatea la 1 ianuarie 1935 s-a gasit populatia catunelor astfel:

satul Obeni: 112 familii cu 471 de suflete; catunul Guguianca: 35 familii cu 139 suflete. Total: 147 familii cu 610 suflete. Satul Bucsani: 81 familii cu 350 suflete; catunul Afumati: 29 familii cu 119 suflete si catunul Fotesti: 69 familii cu 289 suflete. Total: 179 familii cu 758 suflete.

Totalul populatiei comunei era de 326 familii cu 1368 suflete.

Potrivit solului acestei comune, care este asezata in regiune deluroasa, locuitorii se ocupau cu agricultura, arand si semanand terenurile de munca aproape numai cu porumb, mai putin grau; pe locurile mai ridicate, foarte putin ovaz si aproape deloc orz ; apoi se mai ocupau cu cresterea vitelor mari, cu boii necesari pentru munca si transport, vaci mai putine, oi care erau mai numeroase, asemenea cresteau porci, iar unii aveau si capre. Vitele erau pasunate prin locurile rezervate de fanete, iar in timpul cresterii fanului in zavoaiele Oltului si pe terenurile cu cranguri din valea Miclisoaia si valea Carstei. Pentru asigurarea nutretului in timpul iernii pe langa cocenii obtinuti din recoltarea porumbului foarte multi cultivau cate o bucata de teren cu plante. Teritoriul acestei comune se intindea pe o lungime de 5,5 km. incepand din hotarul de rasarit, parte care este formata dintr-o linie democratica intre proprietatile satenilor Obeni si locuitorilor comunei Olanu, judetul Arges.

La nivelul anului 2005, comuna Ionesti are o populatie de 4490 locuitori si are in componenta administrativa noua sate:

Marcea, Prodanesti, Ionesti, Bucsani, Fotesti, Guguianca, Delureni, Fiscalia, Dealu Mare, iar populatia pe sate regasindu-se astfel:

satul Marcea — 228 gospodarii si 537 persoane
satul Prodanesti — 154 gospodarii si 376 persoane
satul Ionesti — 600 gospodarii si 1412 persoane
satul Bucsani —178 gospodarii si 476 persoane
satul Fotesti —151 gospodarii si 380 persoane
satul Guguianca —55 gospodarii si 132 persoane
satul Delureni —193 gospodarii si 458 persoane
satul Fiscalia — 120 gospodarii si 504 persoane
satul Dalu Mare — 152 gospodarii si 215 persoane

resedinta comunei este satul Ionesti.

Comuna se dezvolta zilnic si progreseaza prin cladirile ce le inalta noile familii formate prin casatorie, imaginea externa imbogatindu-se prin aspecte placute si de admirat. In aspectul ei, comuna se vede ca se schimba din zi in zi. Casele de locuit facute odinioara numai din lemn, cu doua camere si prispa, astazi se inlocuiesc cu cele din zid, avand la intrare balcoane, camere de o parte si de alta pentru musafiri.

Este o intrecere si o ambitie intre cei tineri si cei ce se incumeta a-si face o locuinta modernizata, pe cand cei lipsiti se mentin tot la locuintele simple si mai putin decat modeste.

Producerea materialelor de constructie sunt obiective economice ale comunei.

Ca si cai de acces ale comunei, se pot enumera mai multe drumuri comunale si judetene ce leaga satele de strada principala (DN 64), din acestea amintim Drumul Comunal DC 102 recent modernizat ce leaga comuna Ionesti de Comuna Scundu, trecand prin satele Bucsani si Fotesti.

In aceasta zona a localitatii un drum important este cel care leaga satele Bucsani si Fotesti de satul Guguianca, sat amplasat in partea de vest a localitatii, drum ce se intinde pe o lungime de cca 5 km ce porneste din drumul comunal 102 asigurind nu numai accesul locuitorilor din satul Guguianca de la si inspre gospodariile acestora care se ridica la 55, ci si accesul spre institutiile de invatamant, mai exact scoala cu clasele I-IV Fotesti, scoala ce este riverana drumului forestier si in care invata prescolarii si scolarii proveniti din familiile satelor Fotesti, Bucsani si Guguianca. De asemenea drumul asigura accesul catre fondul forestier ce se ridica la aproximativ 23 ha, proprietarii padurilor beneficiind de acest drum si in scopul exploatarii materialului lemnos, nelipsit de importanta fiind si utilizarea acestuia in scopuri de agrement el asigurind accesul catre celelalte drumuri forestiere ce asigura accesul la cabana “Casa padurarului’’.

Tot din acest drum, pornesc o serie de ramificatii ce usureaza accesul cetatenilor din satul Bucsani spre satul Delureni precum si spre satul Ionesti.

Latura administrativa

Din punct de vedere administrativ Comuna Ionesti s-a infiintat ca si comuna din anul 1851 sub numele de Ionestii – Mincului dupa numele lui Minhu Bucsenescu, boier si paharnic, pe a carui mosie clacaseau locuitorii. Aceasta comuna a luat fiinta in acel timp, cand dupa conventiunea de la Balta Liman, Muntenia era gospodarita de vrednicul domnitor Barbu Stirbei, care, desi era potrivnic curentului unionist, ce luase fiinta, a facut multe imbunatatiri, reparand golurile si lipsurile, pe care le crease armata ruseasca, care ocupase Principatele in ciuda Turciei.

Deci Obeni si Bucsani intrunind numarul familiilor, poate si prin staruinta boierului Ghita Bucsenescu au format aceasta comuna, deoarece de la aceasta data se gaseste condica nascutilor, semnata de Popa Gheorghe de la biserica Bucsani si Popa Toma Duhovnicul.

Aceasta comuna in mai multe randuri a fost atasata la comuna Fiscalia si viceversa, aceasta la comuna Ionesti, dupa dispozitiunile celor din fruntea judetului si dupa interventiile celor ce veneau la conducerea comunelor, cautand ca prin aceste alipiri sa majoreze veniturile comunale. In ultimul timp s-a cautat desfiintarea mai multor comune, devenind sate si formand o comuna de centru cu resedinta la Orlesti, stare care nu a durat mult timp, iar dupa aceea propunea desfiintarea tuturor comunelor, care nu atingeau venitul de 5 000000 lei si atasarea lor la comunele limitrofe.

Localul propriu comunal nu a fost la inceput, ci arhiva a fost mutata cu chirie din casa in casa pana in anul 1910, fiind primar Ioan Tranca, care a luat initiativa si prin repartizare de ajutor banesc pe fiecare cap de familie inalta localul primariei, cu un aspect frumos la vedere, avand sapte camere si o sala spatioasa la intrare inchisa.

Acest local se afla cladit pe terenul donat de fratele primarului, Anghel Tranca, din mosia cumparata de la C. Vladimirescu. Prin pozitie, acest teren este in centrul comunei.

Localul comunal prepondereaza cu aspectul si fatada, vrednica de admirat, calea ferata si soseaua nationala sunt dinaintea primariei.

In acest local pe langa birourile administrative ale comunei, se afla si biroul de perceptie precum si postul de jandarmi.

Primari mai distinsi in cursul timpului au fost: Anghel Tranca, care a donat pamantul si care luase parte in razboiul independentei din 1877/1878; Ioan Tranca, frate cu acesta, care a staruit la ridicarea localului ; Vlad zis si Nae Tranca, asemenea frate cu cei doi; Dumitru Baitoiu, satean harnic, precum si altii, care nu au avut durate lungi de gospodarie, din cauza luptelor politice.

De atunci primarii sunt alesi de sus din cei propusi de obste pe termen de 6 ani.

Primul primar dupa aceasta randuiala a fost gospodarul Stefan Draghicescu, care a murit a edilita comuna, argumentand localul comunal cu inca 2 camere, facand o fantana cu pompa in fata localului, a construit o sosea pe langa soseaua nationala cu, corpul de padure Marcea pe valea Guguiencii, aceasta sosea facand legatura intre catunul Guguianca cu soseaua comunala, neavand pana la acea data iesire decat pe apa Guguianca. Intreaga nomenclatura administrativa a suferit o schimbare radicala in urma introducerii legislatiei din Apus, in anul 1864, cand a luat fiinta unitatea administrativa numita ,, comuna” in locul satelor de pana atunci.,

,,Carmuitorul” judetului, denumit in timpul din urma ,,administrator” a devenit prefect, parcalabul satului a devenit primarul comunei.

Incepand de la aceasta data, conducerea comunei a fost incredintata Consiliului Comunal – organ de decizie- si primarului – organ de executie

Primarul era ales de catre locuitori, odata cu consiliul prin vot secret. El era organul de executie al hotararilor consiliului, administratorul intereselor comunei si reprezentantul ei, fiind platit din ,, cutia comunala”( Lege pentru comunele urbane si rurale a Principatelor Unite Romane, Bucuresti 1864, pag. 26-31).

Primarului nu i se cerea nici un titlu scolar, fiind uneori analfabet sau abia stia sa se iscaleasca. Primarul era ajutat de un functionar numit de consiliu a carui denumire a fost in timp, cand notar, cand secretar, dar atributiile au ramas aceleasi: lucrarile de birou.

Reorganizarea administrativa a justitiei si a invoielilor agricole a avut loc dupa rascoala din 1907. S-a legiferat incadrarea plasilor cu conducatori selectionati pe baza de concurs si introducerea in administratia comunala a unui functionar nou- notarul, cu alte atributii si alta activitate de desfasurare a muncii. Pentru pregatirea lor s-au infiintat scoli speciale de notari.

Prin iesirea Romaniei din alianta cu Germania si realipirea ei la Natiunile Unite prin lovitura data la 23 august 1944 revenind iarasi la regimul democratic a fost ales sateanul Ilie Popescu, care a mai fost si in timpurile luptelor de partide, om cu bun simt de impaciuire si conducere.

Dupa 23 august 1944 si indeosebi dupa alegerile din 19 noiembrie 1946, in care victoria a revenit Blocului Partidelor democratice, vechea administratie a fost inlocuita cu o alta noua, aleasa de oamenii muncii. La 10 aprilie 1949, sunt instalate oficial la conducerea comunelor comitetele provizorii ale Sfaturilor populare conduse de presedinte.

La 6 septembrie 1950, odata cu legea privind noua impartire administrativ- economica a tarii, in regiuni si raioane, se infiinteaza sfaturi populare ca organe locale ale puterii de stat.

Cu aceasta ocazie s-a schimbat intreaga organizare administrativa si nomenclatura ei. Consiliul comunal a devenit ,,Sfat popular” iar consilierii ,,deputati”. Primarul a devenit presedintele sfatului.

In anul 1968, prin legea nr.57 din 26 decembrie de organizare si functionare a Consiliilor populare s-a introdus o noua nomenclatura: Consiliul, primarie, primar.

Dupa noua lege, primarul nu mai este, ca in trecut, singur reprezentantul comunei, el este ajutat in activitate de secretarul Consiliului popular comunal functionar de stat si de deputatii circumscriptiilor electorale alesi dintre cetatenii cu drept de vot, care au implinit varsta de 23 de ani, fara deosebire de nationalitate, rasa, sex sau religie.

De-a lungul anilor, comuna Ionesti a fost condusa de oameni de frunte ai satului, barbati harnici care au stiut cum sa-i organizeze pe locuitori pentru ca astazi localitatea sa arate noua, infloritoare.

Din anul 1960 primari ai Sfatului popular si apoi ai Consiliului popular Comunal au fost: Bibicu Gheorghe, Vasiloiu Maria, Carboreanu Gheorghe, Buzatu Gheorghe.

Din anul 1972, primar al Consiliului popular comunal Ionesti si al Biroului organizatiei de partid comunal era domnul Dospinoiu Nicolae. El a fost ajutat in munca de conducere de domnii: Rusu Gheorghe, din anul 1975, ca secretar de partid cu probleme de propaganda, domnul Cismarescu Georgel, care indeplinea functia de vicepresedinte al Consiliului popular Comunal din anul 1976 si domnul Dinca Nicolae, secretar al Consiliului popular.

Tot in aceasta comuna a mai avut resedinta si Plasa Oltului, care desfiintindu-se prin dispozitiile organelor superioare, a incetat, mutandu-se resedinta la Dragasani sub numele: Pretura Plasii Dragasani.

Dupa anul 1991 comuna Ionesti este clasata ca fiind comuna de categoria a II –a, iar autoritatiile locale se impart in executive: primarul si deliberative: consiliul local al localitatii.

Consiliul local este format din 13 consilieri alesi prin vot universal secret si liber exprimat.

Sediul administrativ il constituie cladirea primariei situat in satul Ionesti, resedinta de comuna.

LATURA CULTURALA

Dat fiind faptul ca poporul roman a suferit nenumarate framantari istorice si sociale, de la formarea sa, datorita lipsei de invatatura, el, s-a multumit sa se razbune prin varsari de sange pe greutati si nedreptati, ori sa-si aline dorurile sub leaganul verde al codrilor, in vremurile de restriste, cu graiul sau, ce s-a transmis din gura in gura, atator si atator greutati.

De la Burebista incoace, pamantul de atunci este pamantul de astazi, pe care traieste un popor cinstit, viteaz si demn, despre care vorbeste toata planeta, dar in acelas timp, este pamantul calcat in copitele cailor, calarit de dusmani, este pamantul lin in care s-au ingropat eroi al neamului nostru, ridicand stindarde pe redute, este pamantul in a carei tarana s-au ingropat cei unsprezece mii de tarani in 1907 si cati altii, care neputand scrie au strigat, s-au jeluit, au cantat si blestemat.

Acest pamant, este pamantul rasturnat de bombele hitleristilor, dar, peste care taranii romani au semanat flori de toate culorile, mai cu seama rosii, galbene si albastre.

Inainte de a exista o literatura scrisa, a existat o literatura care canta, intr-un limbaj artistic propriu, idealurile si aspiratiile neamului romanesc.

Leagan al aspiratiilor si al artei minunate a poporului, taranimea a fost creatoarea poeziei populare, a Mioritei, a doinelor si baladelor.

In furtunile veacurilor, taranimea a ramas neclintita, pastrand si dezvoltand limba stramosilor, obiceiurile, postul national, conservand nealterate marile calitati ale poporului roman; harnicia, omenia, vitejia si darzenia.

Schimbarile ce au avut in viata satului contemporan, au dus la un proces vast de inoire a creatiei artistice populare. Alaturi de cantecele si obiceiurile traditionale, apar elemente noi, care sunt expresia vietii si sentimentelor, a idealurilor ce anima astazi poporul roman, ceea ce impune, ca in valorificarea folclorului, sa se tina cont, in primul rand, de elementele ce prezinta cu mai multa veridicitate actualitatea. Culegerile de folclor, trebuie sa avanseze in contemporaneitate, aducand de la taran, in afara de ceea ce s-a cules pana acum, tot ce exprima prin viu grai, tot ce alcatuieste, judecata lui asupra diferitelor imprejurari in care traieste, tot ce crede el despre actualitate.

In trecutul mai indepartat, despre viata culturala nu se poate vorbi, deoarece nu se aminteste in documente decat despre obiceiurile traditionale, balade, cantece si doine.

Abia mai incoace, se poate spune cate ceva despre nasterea bibliotecilor satesti de pe langa biserici, numite biblioteci parohiale, dotate cu un numar mic de volume, donate fie de preoti, fie de vreun dascal, ajuns la sfarsitul vietii, pentru sufletele celor de jos.

Prin anul 1929-1930, a luat fiinta biblioteca ,,Buna vestire”, din satul Obeni, cu denumirea hramului bisericii, cu un numar doar de 109 volume.

Tot prin acesti ani este atestat primul camin cultural, intre Babeni si Dragasani.

In anul 1930, s-a infiintat caminul cultural in satul Ionestii- Govorii, functionand sub indrumarea preotului, pe langa biserica. In anul 1937, a luat fiinta primul car bisericesc.

Din anul 1937 a functionat o biblioteca in Ionestii- Govorii cu un numar de 150 volume.

Tot in anul 1937 a luat fiinta in satul Fiscalia, caminul cultural ce purta denumirea de ,,Gib Mihaescu”, numele scriitorului dragasenean.

In acelasi an ia fiinta si biblioteca sateasca pe langa biserica, coordonata de preot.

Timpul se scurge si culege mereu evenimente.

Se petrec mereu transformari sociale. Numarul locuitrorilor a inceput sa sporeasca, asa ca viata culturala incet –incet a capatat noi valente.

Prin ordinul Ministerului Cultelor si Invatamantului in viata culturala a satelor se integreaza si invatatorii. Se trece peste o perioada buna de vreme si se vorbeste despre perioada de dupa 1950, cand au inceput sa ia fiinta si alte formatii artistice precum teatru si sa se prezinte spectacole.Se aminteste numele profesorului Cornel Bastinescu, de la scoala Ionesti, care nemultumit fiind de activitatea corala locala, fiind sprijinit si de organele raionului Babeni, a reunit corurile din Ionesti- Ladesti- Lapusata, obtinand locul I la concursul international, desfaasurat la Rm. Valcea.

Ce vorbe frumoase s-a auzit la adresa profesoarei Nuta Draghicescu, care a infiintat prima echipa de teatru in comuna, apoi montaje literare , concursuri si recitari artistice.

Venise vremea pregatirii oamenilor pentru faimoasele intovarasiri agricole. Cadrele didactice erau supuse unor eforturi mari, alaturi de activistii de partid si de stat. Prin toate formele cultural artistice, se aducea vorba despre colectivizarea agriculturii.

Brigazi de agitatie, case de citit, biblioteci volante, cercuri agrozootehnice etc. apoi lupta impotriva miticismului, duceau toate la lamurirea oamenilor pentru o viata viitoare mai buna, pe care multi o cunosc. Ce munca, ce necazuri, ce nopti si zile de oboseala, pentru cei ce mancau o paine din munca prestata in invatamant, sanatate, cooperatie s.a.m.d.

Salariatii erau obligati sa obtina cereri pentru inscrieri in colectiv. Instructorul comitetului raional de partid era Paun Gheorghe, om fara prea multa carte, neiertator caci facea si jocul si voile celor mari. Si nu numai atat. Mai era instructor din partea sfatului popular raional Babeni,geamgiu de meserie ,,mare proprietar de studii, patru clase primare”. Avea vorba lui:

,, Ce nu vrei sa faci- iti dau papucii”.

Invatatorul Cruceru Nicolae, infiinteaza brigada artistica de agitatie, cu textul de inceput pe melodia ,,Rasuna valea, rasuna valea”.

Repetitii si iar repetitii, spectacole in fiecare sat, participari la concursuri, era o adevarata bucurie cand erau salile pline de oameni.

Primul program care a fost prezentat a fost dat in fata presedintiilor de C.A.P in sala mare a sedintei comitetului raional de partid, astazi Consiliul local Babeni.

Primii interpreti in 1960 au fost; Cruceru Paraschiva, Dospinoiu Elisabeta, Calugarasu Valerica, Barbu Dumitra, Cherascu Dumitru, Neferu Emilia.

In anul 1961 se obtine locul II la concursul interaional; zeci de zeci de texte, zeci si zeci de spectacole. Numele ramase nesterse din mintea oamenilor criticati sunt scrise; Cherascu Eugenia, Cherascu Dumitru, Cismarescu George,Balaceanu Maria, Dobrica Constanta, Rusu Constantin, Soimu Maria, Tudor Floarea, Dobrica Valeria, Barbulescu Elena, Ionita Elena.

Cel mai popular interpret al brigazii de agitatie a ramas profesoara Cherascu Eugenia, care interpreta textele cele mai critice.

……………………..

Oameni buni, oameni cuminti,

Hai veniti la pus de dinti,

C-avem cabinet dotat

Dar….pacat ca-I deocheat.

Vin barbati, vin si femei Uite asa Gheorghita Trusca

N-o gasesc pe dumneai. I-aduse-ntai o ratusca

Umbla-n sat dupa gaini, Si ca nu cumva s-o arza,

Dupa sticlele cu vin I-o facu fuga pe varza,

Tuica, varza si jumari Grau I-adu-se de trei ori

Ca sa nu aveti dureri Pentru niste puisori

Cine n-aduce nimic Si I-a dat frate va spui

Fie mare, fie mic Si-a closca cu zece pui.

Ala sta cu dintii scosi

Pana…sambata la mosi…

Alte texte precum:

,,Uscatura cand apuca,

De la varf in jos usuca”, sau

,,Zi brigada zi “ sau

,, Noi venum cu fierastraul

Sa taiem degraba raul” etc. etc.

In anul 1961, din niste giurgiuvele de ferestre vechi, si cu multa intelegere din partea directorului Paraschivescu Victor, s-a infiintat primul teatru de papusi din zona, cu piesa ,,Vulp[oiul croitor” Cine era vulpoiul? Dl. Profesor Fugulea Teodor, Popa Maria, Cruceru Paraschiva si Paraschivescu Victor.

Cu aceasta piesa de teatru s-a obtinut locul I la faza judeteana.

Alta piesa de teatru jucate:

,,Fulgul de papadie”

,, Bursucucel invaata carte”.

Ce munca dar si ce satisfactii !

Martie 1962. Pentru ca in satul Bucsani erau numai lautari, cu ei, s-a infiintat primul taraf de muzica populara romaneasca inscris intre Rm. Valcea si Dragasani. Sa ramana numele lor scris pe aceasta pagina: Onel Caliu, David Caliu, Costica Caliu, Trica Caliu, Dragusin Ion si Nelu, asa trageau cu arcusele pe corzile viorilor de te minunai.

Petrica Ochiosu, Nita Dragusin, Costica Margean si mai pe urma Caliu Vergica raamas cel mai bun, se bateau sarbe si braul la tambal de uitaai si de foame cand le ascultai. Veneau in completare si acordeonistii; Lirica, Ochiosu Trica , Costel Ochiosu, Mitica Dragusin, toti ca unul si unul ca toti, isi fugareau degetele pe claviatura acordeoanelor scotand melodii si melodii.

Nu se putea taraf fara contrabas. Erau vestiti si in sat dar si in aaafara; Ochiosu Ion, Caliu Constantin Ilie.

In formatia lautareasca a venit Valin Tita din satul Slavitesti cu fluierele lui miraculoase.

Se intreceau la cantatul din gura pe vremea lui Nae Caliu, solistele Constanta lui Lascu, Maria Mitri urmate de Dorina Dragusin, Marioara Caliu, Aneta Caliu si altele precum Ionica Gheorghiu si Lenuta Dogaru.

In acest taraf, sub bagheta autorului, pe vremea cand Sorin Serban era directorul caminului cultural s-a initiat o fetisacana frumoasa cu zambetul pe buze si foarte ambitioasa pe nume Maria Dragomiroiu. A fost prima ei scoala de cantat. Participanta in ansamblul folcloric ,, Marama” cu tema ,,Furcarie la Ionesti”, la festivalul ,,Cantecele Oltului”, unde participau toate judetele, prin care trece Oltul, Maria Dragomiroiu, a fost aleasa de catre juriu ,,Frumoasa Oltului.

Regretatul Misu Plotoaga din satul Fiscalia ramane ca o amintire cu ,,Balada Sarpelui”.

Cu ansamblul folcloric, avand-o cap de afis pe Maria, frumoasa Oltului din Marcea, s-au facut nenumarate deplasari. In Tetoiu, Susani Orlesti, Babeni, Bujoreni, Rm. Valcea, Dragasani, Voineasa, Focsani, prin toate statiunile balneo- climaterice ale Valcii,- salile de spectacole erau arhipline.

Anul 1968- 1969

Membrii ansamblului folcloric ,,Marama”

1.Cruceru Paraschiva 17.Filip Maria

2.Dospinoiu Elisaabeta 18.Plotoaga Misu

3.Spataru Lucretia 19.Cazacu Ion

4.Smaranda Dumitra 20.Trusca Ion

5.Cornacel Elena 21.Vasiloiu Ticu

6.Vasiloiu Pusa 22.Cherascu Florin

7.Gheorghe Ionica 23.Bibicu Nicolae

8.Mihai Doina 24.Vasiloiu Ionel

9.Carstea Mariana 25.Florescu Ilie Lisca

10.Dogaru Elena 26.Vasiloiu Cicu

11.Popescu Pusa 27.Spataru Dumitru

12.Giorgau Elena 28.Florescu Ionica

13.Florescu Elisabeta 29.Spataru Nicusor

14.Neagoe Ecaterina

15.Serbanoiu Margareta

16.Vasiloiu Lucretia

Acompaniati de taraaf, jucau ,,Fiscalianca” si ,,Oltencuta”, cele mai indragite dansuri populare locale.

Multe editii au trcut si activitatea acestei formatii a luat amploare prin imbogatirea repertoriului.

In anul 1991 ansamblul ,,Marama”a trcut in Moldova in localitatea ,,Parlita” in schimb de valori artistice cu cei de peste Prut. Reinnoit si cu interpreti si din punct de vedere valoric, bine pregatit, s-a bucurat de un succes extraordinar prin comunele raionului Soroca. Pentru romanii de acolo s-a cantat ,,Doina Oltului” si bineinteles multe alte cantece populare romanesti ca si multe dansuri populare.

Schimbul de valori cultural-artistice s-a facut dupa doua luni de zile, cand moldovenii au venit la Ionesti cu ansamblul lor minunat, cu cantece si jocuri moldovenesti, bucurandu-se de admiratia si primirea calda a ionestenilor. A cum nu se maai vorbeste nimic, nu se mai canta, nu se mai joaca romaneste. Ansamblul a tras cortina.

Membrii ansamblului folcloric 1991:

Cruceru Paraschiva Soimu Ion

Soimu Maria Balaceanu Maria

Cherascu Eugenia Rusu Constanta

Curca Maria Cismarescu Niculina

Bibicu Filofteia Sanda Lidia

Mihalache Anda Spataru Ligia

Trasca Anemore Dragusin Laura

Dragusin Luminita Dragusin Nutica

Balaceanu Gheorghe Surugiu Felix

Rusu Gheorghe Curca Ion

Cismarescu George Bibicu Constantin

Roescu Titel Bibicu Ion

Balan Vasile Balan Adrian

Spataru Nicusor Budica Marin

Soliste: Bibicu Luminita si Caliu Fraguta

Pana in anul 1989 in tara era o adevarata ,,Revolutie culturala”. La nivel de comuna, dar si la sate erau formatii artistice.Nu lipseau concursurile si schimburile de expreriente. Era sarcina obligatorie pentru fiecare cadru didactic, sa presteze zilnic doua ore de munca culturala. Sigur pentru unii era o povara, pentru altii era o placere. Se simtea oricum nota fortata mai cu seama in interiorul ,,Festivalului Cantarea Romaniei’’, continuatorul ,, Antenei va apartine”.

Din cadrul Caminului cultural din Ionesti a functionat o formatie de teatru, a carei trupa a pus in scena mai multe piese: ,,Piatra din casa “, dar si ,,Gaitele”, sub regia profesoarei Ovidia Preda. Corul, nu si-a mai putut pastra traditia la aceleasi valente deoarece nu a fost incadrat in profesor de muzica. Oricum se poate vorbi de intentia profesorilor Borangic Ion si Georgescu Ggeorghe, mai mult obligati, sa descifreze partiturile cu cantece revolutionare si de slavire a lui Ceausescu. La nivel de scoala, erau grupurile vocale,de care raspundeau: Serban Aurelia si Tudor Florica.

Montaj literar- coregrafice, recitatori artistici, concursuri ,,Cine stie, raspunde, erau forme de culturalizare a maselor. Ceea ce nu convenea aproape nimanui, dar nu se putea vorbi, era faptul ca ajunsese la apogeu, cultul personalitatii lui Ceausescu.

N-au lipsit formatiile de dansuri populare, conduse o perioada buna de timp de Varzaru Elena si profesoara Cismarescu Niculina, scolarizate prin Scoala populara de arta din Pitesti.

Profesoara Serpoianu Ecaterina si mai pe urma Soimu Maria si curioasa sa faca experiente impotriva misticismului. De la inceput n-a fost curent electric, se foloseau petromaxele sau se faceau alte improvizatii.

Au fost cursuri agrozootehnice, gazete de strada, alte forme, zise, de educatie a oamenilor, articole, caricaturi, fel de fel de imaginatii, care mai de care….

In scoli de la ,,Soimii Patriei, pionieri si utecisti”, era o intrecere nebuna in activitatile extrascolare.

Focuri de tabara, activitati cultural artistice, schimburi de experiente intre scoli si localitati. La scoala cu clasele I-IV Fotesti, activa un ansamblu Folcloric ,,Mugurasii de Olt” si cate altele….

Mai erau drumetii, excursii, jocuri de orientare turistica, alte forme extrascolare pana la urma obligatorii. Nu exista sfarsit de trimestru sau an, sarbatori de iarna sau sarbatori nationale precum: ziua de 1 Martie, 8 Martie, ziua copilului, ziua invatatorului, ziua armatei, etc.fara a se prezenta activitati artistice literare.

Dupa anul 1989, cand a avut loc ,,Revolutia din Decembrie”, parca s-a sters totul cu buretele. Cultura, in general si-a pirdut din valente datorita democratiei prost inteleasa de sus pana jos.

De fapt ce este democratia, nimeni pana acum n-a formulat o regula. Fiecare o intelege cum vrea. Pentru tineret,-baruri, discoteci, jocuri de noroc, drept activitati extrascolare.

Caminul cultural,in cadrul caruia s-a desfasurat o sustinuta activitate, niciodata nu a avut un local propriu. El a functionat mult timp, pe langa biserica, apoi in barul patronat o vreme de Soimu Ion. Era o cladire veche, neincapatoare, unde la hore si baluri veneau si tineri si batrani, din comunele: Babeni, Olanu, Galicea, Orlesti, Prundeni, Scundu, etc. Nu lipsea hora satului, mai cu seama la sarbatori si se organizeau revelioanele cu o adevarata autenticitate romaneasca. Pentru ca sediul acesta, cladirea s-a daramat, caminul cultural si-a mutat activitatea, in casa lui Ionel Tranca, fiind confiscata de regimul comunist.

Construindu-se o scoala noua, cu douasprezece sali de clasa si laboratoare, a ramas disponibila scoala veche. Aici s-a mutat caminul cultural care, pe parcursul anilor, a disparut si ca activitate si ca sediu, deoarece nu mai corespunde cerintelor zilei. Organele locale, trecute prin functiile primariei, nu s-au gandit niciodata, ca in Ionesti, trebuia totusi un nou local pentru caminul cultural.

Lista directorilor de camine culturale. Responsabilii operatorilor

Cazacu Ion- Nica de cinematograf
Neagoe Ion
Manolescu Manolica Cruceru Nicolae
Diaconescu Tomi Cataanoiu Petre-Mitrica
Sogor Ilie Georgescu Ilie
Dinca Nicolae Gorgovu Dumitru
Capatana Dumitru Cherascu Dumitru
Cherascu Dumitru
Cruceru Nicolae
Cismarescu George
Serban Constantin
Surugiu Felix
Manailescu Elena

Aparitia cinematografelor satesti, a facut ca masele de oameni, lipsiti de alte mijloace de informatie sa capete cunostiinte noi, in diferite domenii.

In anul 1965, au aparut si in Marcea si in Ionesti, asemenea cinematografe, ce functionau cu motoare pe benzina.

Salile, deveneau neincapatoare, dar, pe masura ce au aparut aparate de radio, difuzoare, televizoare, etc. cinematografele satesti nu si-au mai avut rostul.

Primele forme de asa-zisa culturalizare a maselor la noi in comuna, au fost bibliotecile parohiale, dotate cu un numar mic de volume, ce functionau in cadrul bisericilor coordonate de preoti.

Biserica avea o mare influenta in viata social- morala, dar mai ales spirituala a oamenilor. De aceea in sprijinul activitatii religioase au aparut bibliotecile.

Biblioteca ,,Buna Vestire” din satul Obeni, purta denumirea hramului bisericii. Ea avea un numar de 109 volume la infiintarea din anul 1930. In anul 1937 ia fiinta biblioteca din satul Ionestii-Govorii, cu un numar de 150 volume.

In acelas an 1937, se infiinteaza si in Fiscalia o biblioteca parohiala. Ele aveau un numar relativ mic de cititori, deoarece multi erau nestiutori de carte.

Din anii 1959-1960 activitatea bibliotecilor a inceput sa sporeasca. Bibliotecile devin de sine statatoare de stat, cu sedii proprii si cu un numar de volume mai mare.

Din lipsa de arhiva, numele unor bibliotecari nu se cunosc, ramanand anonimi. Doar din anul 1956, au ramas inscrisi in statele de plata, sau poate doar pe listele de inventare, cei ce au dorit sa patrunda cartea in casele tuturor.

Diaconescu Toni
Dinca Nicolae
Maruntelu Miron
Capatana Dumitru
Calugarasu Valerica
Dospinoiu Elisaabeta
Cruceru Paraschiva
Mihai Doina
Ignatescu Elena
Grigorescu Gheorghe
Balaceanu Elena

Locuitorii comunei noastre, au apartinut din cele mai indepartate vremuri, fara exceptie cultului crestin – ortodox. Aceasta insusire spirituala, se spune ca este mai veche decat insusirea nationala, datorita faptului ca au fost adusi colonisti din Asia si Roma de catre marele imparat Traian in Dacia cucerita, care predicau cuvantul evanghelie.

Acest cult, in trecut era simplu, deoarece preotii se margineau doar la savarsirea sfintei liturghii, indeplinirea ierurgiilor, sfintirilor si binecuvantarilor cerute de ei.

O activitate in plus era botezarea mahalalelor nu numai in ajunul botezului, ci si in prima zi a fiecarei luni, la 1 august, 29 august, 14 septembrie si in ajunul sarbatorilor, ,,Izvorul Tamaduirii”.

Randuielile, erau tinute si respectate, caci nu se pomenea sa nu se posteasca miercurea si vinerea, dar si posturile mari.

Se rspectau zilele de sarbatoare; nu se injugau boii, nu se inhamau caii, nu se prestau alte servicii. Oamenii, in aceste zile, se odihneau, iar duminica dupa slujba, spre seara, se intalneau la hora satului, imbracati in costume nationale. Ce frumos port popular este la romani!

Singurii carturari ai satelor erau preotii. Invatam din gramatici, iar marea stiinta era sa stie sa scrie si sa citeasca. De aceea, erau luati drept impaciuitori in neintelegerile dintre sateni. Erau scriitori de acte, de inzestrare a celor ce se casatoreau, erau considerati daunatori de boli: oameni curati, slujitori ai lui Dumnezeu.

In propaganda religioasa era ,,Cazania”, pe care o ascultau cu luare aminte credinciosii veniti la biserica in zile de sarbatoare.

Curios este ca preotii de altadata, aveau portul asemanator cu al satenilor. Pe cap purtau caciuli cu fund; camasile erau mai lungi decat ale oamenilor, pantaloni de dimie, brau peste mijloc, pe deasupra cojoc, soba alba sau zeghe neagra si opinci in picioare.

Nu se tundeau si nu se radeau niciodata, considerand parul ca o podoaba a capului data de Dumnezeu.

Activitatile religioase – ortodoxe, se desfasoara in case sau bordee, mai apoi s-au construit bisericute din lemn prinse cu cuie de lemn si acoperite cu blani sparte.

Mai tarziu, bisericile s-au construit folosindu-se cuie din fier si acoperisuri din sita sau tabla galvanizata. In documentele gasite in biblioteca Sfintei Episcopii din Rm Valcea si anume in ,,Amarul”din anul 1909 pag.224 se gasesc urmatoarele dovezi:

Parohia Ionestii- Minhului cu hramul ,,Sf.Voevozi” la care a functionat ca preot-paroh, Radulescu Alexandru, nascut la 15 iulie 1860, adus din comuna Zavideni.

La parohia Ionestii- Minhului se adauga biserica filiala din satul Marcea, cu hramul ,,Sf.Nicolae” si biserica ,,SfintiiVoievozi” din satul Ionestii-Govorii. Intreaga parohie avea 250 familii cu 1850 suflete. De mentionat, biserica din satul Ionestii-Govorii, a fost propietatea Manastirii Govora- biserica din lemn.

,,Aceasta sfanta si dumnezeiasca biserica, unde se prazmuieste hramul,,Sfantul Nicolae”, s-a construit in anul 1770 si apoi s-a renovat in anul 1836 de catre Popa Gheorghe impreuna cu ceilalti enoriasi.

,, Un popor civilizat se cunoaste dupa dezvoltarea culturii si educatiei; cultura isi are valentele ce se masoara in bunastarea unui popor”.

PREOTI SLUJITORI

Preotii, care pe timpuri vor fi facut serviciile religioase enoriasilor si vor fi slujit in bisericile comunei Ionesti, au fost gramatici, avand putine cunostiinte de carte, putand abia sa scrie cu litere vechi si sa citeasca slova din cartile bisericesti.

Intre acestia amintirea incepe cu preotii:

1. Popa Stoica Comanoiu, care este scris in pisania bisericii Sf. Arhanghel ca ajutor la cladirea ei impreuna cu altii.
Popa Gheorghe, care slujinea la biserica parohiala ,,BunaVestire” deoarece se aminteste despre el in dieta lui Anghel Comanoiu, prin care il lasa ca chironom al averii fiicei sale minore ,,Rada” avand dreptul sa taie din proprietatea lui tertala lemne pentru trebuintele sale, pe tot timpul vietii fara a fi oprit de cineva din rude.
3. Popa Toma Duhovnicul. Acesta a slujit la biserica parohiala, ctitorie a lui Anghel Comanoiu. Era de fel din comuna Roesti de Cerna. Venit in averea sotiei sale, preoteasa Mirica a avut trei baieti: Radu, Marin si Ion. Din acestia de mentionat este Radu Popescu, care a avut: un baiat si o fata.

Fiica numita Ioana, s-a casatorit cu tanarul Vasile Georgescu, de fel din comuna Orlesti, absolvent a patru clase seminariale, imbratisand cariera de invatator, iar baiatul Ioan Radulescu a absolvit scoala militara de administratie, strabatand gradele ierarhiei militare pana la gradul de general de independenta, cand a fost scos la pensie. Asemenea invatatorul V. Georgescu, a avut intre fiii sai pe unul, Emanoil, care absolvind Academia Teologica din Arad, s-a numit preot in judetul Timis-Torontal.

Preotul Iorgu Predescu a slujit asemenea la biserica ,,Sf. Voevozi” de fel din comuna Mihaesti. Acest preot, pe langa cele duhovnicesti, a tinut loc si de invatator, ba chiar conducea comuna ca primar, dresand si pregatind si pe alti tineri, care mai tarziu au devenit corefeii comunei, acestia au fost: Marin Tranca, Anghel Tranca si Ioan Tranca, fiii lui Dumitru Tranca.

Amestecandu-se prea mult in cele ale comunei, cei ce doreau sa-i ocupe locul, au pus la cale pe un betiv, numit Anghel Badica, din catunul Guguianca, sa-l bata. Preotul s-a dus la 1 august prin sat, caci randuiala veche trebuia sa se boteze in sat la fiecare inceput de luna, precum si joi dupa Pasti sau in ajunul Izvorului Tamaduirii, la 14 septembrie. Afland intentia lui Anghel Badica de la altii, nu s-a abatut pe la casa lui cu botezul. Acesta l-a ajuns aproape de culmea dealului cu un baston in mana, cerandu-i socoteala.

Cum preotul avea asemenea un baston, fiind in legitima aparare, l-a lovit in cap. Inapoindu-se acasa a stat la pat mai multe zile si apoi a murit. Cazul a fost denuntat parchetului, iar preotul a fost arestat. Cantaretul Dumitru Radulescu a jurat in favoarea preotului, iar curtea l-a achit. Episcopul Ghenadie Enauanu, i-a ridicat pedeapsa cu caterisirea, dandu-I parohia, Armasesti de pe Cernisoara, unde a slujit pana la adanci batraneti. Acest preot a avut un fiu, Popescu Alescie, care fiind eliminat din cursul inferior al seminaului din Rm. Valcea, a intrat in scoala de flotila din Galati, ajungand capitanul unui vapor austriac, ce facea curse pe Dunare, murind in razboiul mondial.

Preotul N. Popescu. Nepot de sora al preotului Iorgu, de fel din comuna Mihaesti,a slujit la inceput la biserica din Bucsani.La formarea parohiilor in anul 1892 a ramas paroh al parohiei Ionesti, ce cuprindea bisericile: Sf. Voevozi din Ionesti pe cele doua: Sf. Nicolae si Sf.Voevozi din Marcea si Sf. Voevozi din Slavitesti. Ramanand vaduv a cazut intr-o slabiciune mentala, fiind lipsit de auz, asa ca Sf.Episcopie l-a pus in disponibilitate in anul 1908. Cu prima sotie a avut un baiat, fost notar in comuna Mihaesti, iar cu cea de-a doua sotie, necanonica; doi baieti si o fata. Baietii, avand cunostiinte de carte, insotite de o practica indelungata ca logofeti la primaria comunei, s-au activat in armata, cel mare ajungand capitan in corpul jandarmeriei, iar cel mic plutonier la regimentul de cavalerie din Sibiu.

Acest preot, a trait din mica pensie, ce i se acordase, dar abandonat de fiii sai a murit in mare mizerie, in timpul ocupatiunilor nemtilor, fiind inmormantat la cimitirul din satul Bucsani.

Preotul Alexandru Radulescu, din comuna Zavideni. A urmat ca preot la parohia Ionesti, dupa caderea in debilitate a preotului N. Popescu, a fost pedepsit cu transferarea la Sf. Episcopie de la parohia Zavideni. A servit la biserica din Bucsani din anul 1892, cand s-a promulgat legea formarii parohiilor in Ministerul Cultelor Tache Ionescu, pana in Martie 1911, deoarece aceasta biserica facea parte din parohia Fiscalia, unde isi avea averea si era si paroh. Ivindu-se neintelegeri intre popa Lache si N. Spincescu in calitate epitrop, acesta s-a pus in legatura cu proprietarii comunei Ionesti, Anghel Tranca si Ioan Tranca, acestia erau liberari si astfel s-au modificat paroholiile, regrupandu-se cele doua biserici intr-o singura parohie, numita Ionesti.
Preotul Pavel Ionescu, din comuna Olteanca, absolvent al Seminarului grupa II cu 7 clase, facand 3 clase la Seminarul inferior din Rm. Valcea si 4 la Seminarul Central din Bucuresti. Hirotonit preot in parohia Livezile, judetul Dolj, in anul 1903, a stat pana in 1909, facand o cerere i s-a aprobat transferarea in parohia Ionesti, pentru a fi aproape de locul natal, comuna Glavile, iar apoi comuna Olteanca, unde tatal sau Constantin Ionescu, era preot, precum si de avutul de pe urma lui, mama lui decedand cand era in clasa a II-a, a seminarului din Rm. Valcea.

A servit parohia Ionesti, in vechea ei formatie pana in 11 martie 1911, cand prin purtarea ambitioasa a preotului Teodor Popescu s-a modificat, ramanand de la aceasta data formata din satele Obeni si Bucsani. A reparat biserica parohiala, Sf. Nicolae din satul Ionestii-Govorei, a reparat ambele biserici din parohia Ionesti.

Casatorit cu Ioana M. Stoian, din comuna Dumitresti, judetul Olt, a avut 5 copii: 3 baieti si 2 fete: Ilie Ionescu, licentiat la Facultatea de Drept – avocat, Alexandru Ionescu, licentiat la Academia de Inalte Studii Comerciale, mort in razboiul cu Rusia in luptele de la Carpova si Ovidius Ionescu, licentiat la Facultatea de Teologie.

Fiind aproape de retragerea din activitatea sacerdotiului, pentru varsta, ca multumire lui Dumnezeu, ca o obligatiune personala fata de ctitorii bisericilor, a donat pentru fiecare biserica ,,Sf. Voevozi”, precum si biserica din catunul Guguianca: o suma de 30 000 lei. Acesti bani au fost incredintati Epitropiei si Consiliului Parohial si au fost depusi la Banca populara a comunei.

PAROHIA IONESTI

Formata din satele Obeni, Guguianca, Fotesti si Bucsani. Biserica parohiala cu hramul ,,Sf. Voievozi”, in satul Obeni, zidita in anii 1842-1843 de Anghel Dutu Comanoiu si altii, reparata in anul 1909.

Monument istoric.

Biserica filiala cu hramul ,, Buna Vestire”, in satul Bucsani, construita in anul 1743 de paharnicul Udrea Zatreanu, zugravita in anul 1747.

Monument istoric. Paroh, preot Nicolae Serban, nascut la 24 noiembrie, 1946, hirotonit preot la 7 februarie 1969; la aceasta parohie de la 1 martie 1975.

Preot iconom Petre I. Popescu, nascut la 7 martie 1914, hirotonit la 17 mai 1936, pensionat la 1 februarie 1975.

Ionestii Govorii formata din satele Ionestii- Govorii si Prodanesti.

Biserica parohiala cu hramul ,, Sf. Nicolae”, in satul Ionestii- Govorii, zidita si pictata in anul 1916.
Paroh, preot Nicolae Stefanescu, nascut la 15- august- 1896, hirotonit la 19-iunie-1921.
Biserica parohiala cu hramul ,,Sf. Voievozi”, in satul Fiscalia, zidita in anul 1913 de Gheorghe Mosoiu.
Biserica Filiala cu hramul,, Sf. Ioan Botezatorul”, in satul Scaiosi, construita din lemn, in anul 1885 de popa Preda Scaioseanu si locuitori.
Paroh, preot Dragomir Bibirigea, nascut la 8 iunie 1942, hirotonit la 6 ianuarie 1968.

MONUMENTE COMEMORATIVE

Toate monumentele comemorative de razboi ridicate in memoria eroilor, se afla in incinta bisericilor din com. Ionesti.

Monumentul comemorativ de razboi ridicat in memoria eroilor din satul Fiscalia, este ingrijit de preotul Chirita Mihai.
Monumentul comemorativ de razboi ridicat in memoria eroilor din satul Bucsani, este ingrijit de preotul Cornacel Vasile.
Monumentul comemorativ de razboi ridicat in memoria eroilor din satul Obeni, este ingrijit de preotul Cornacel Marius.
Monumentul comemorativ de razboi ridicat in memoria eroilor din satul Ionestii Govorii, este ingrijit de preotul Serban Mihai.
Monumentul comemorativ de razboi ridicat in memoria eroilor din satul Marcea, este ingrijit de preotul Anca Gheorghe.

INVATAMANTUL

Documentele din cea de a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, pomenesc de existenta unor scoli satesti unde tineretul sa capete cunostinte fara plata, infiintate de catre unii boieri pe mosiile lor.

Asemenea lacase sunt mentionate in mai multe hrisoave la schitul Berislavesti-1750 la Reajba din judetul Dolj-1783, la Arges din judetul Ilfov –1785.

Singurul care a incercat sa dea fiecarui sat cate o scoala si cel putin un invatator, intr-un moment de adanci transformari economice, politice si culturale a fost Petrache Poenaru.

Mobilierul folosit pe vremea aceea in scoli, era o masa doua, cu banci rudimentare pe care se asezau copiii sa poata invata, a scrie si a citi.

Putine la numar erau scoli cu localuri proprii in tot judetul Valcea. In anul 1902, mosneanul Ion Tranca, fiul lui Anghel Tranca, din mosia sa, cumparata de la Minhu Bucsenescu, care si acesta a cumparat mosia de la Costica Vladimirescu, a donat la soseaua nationala un pogon de teren, pe care, cu staruirea invatatorului Vasile Georgescu si mai ales a donatorului Ion Tranca, au construit un local de scoala cu doua sali de clasa mai mari si doua sali de spre apus mai mici despartite de un coridor.

Vorbind despre planul de invatamant de pe atunci dovedim ca obiectele ce se predau de catre invatatori, erau cand impuse, cand la alegere.

In anul scolar 1900-1901, ia fiinta si clasa a IV-a devenind invatamant general-obligatoriu de sapte clase, pentru ca un invatator se descurca foarte greu, lucrand in doua schimburi, autoritatiile de drept infiinteaza al doilea post de invatator de Nicolae S. intrucat mai apoi de invatatoarea Angela Cristescu, venita din Ocnele –Mari, inlocuita la randul ei, de Elena Beldinean.

Scoala devenea tot mai neincapatoare. Locuitorii satelor Fotesti, Bucsani si Guguianca au cerut sa se construiasca o scoala in satul Fotesti, rugandu-se de boierul Ion Tranca sa-si mai calce pe inima, ca din averea sa, sa mai doneze o bucata de pamant. Pe vremea aceea boierul Tranca, era primarul comunei si ca sa arate oamenilor ca este om bun si poate face lucruri care sa dureze o vesnicie, doneaza teren, dar doneaza si salariul cuvenit de la primarie pentru constructia scolii, cu conditia ca scoala sa-i poarte numele, adica pe fatada scolii sa scrie, “Scoala Fotesti Ion Tranca,’’ lucrare ce nu s-a putut infaptui deoarece cativa oameni mai de seama, dar mai ales invatatorul Gh.Constantinescu, s-au impotrivit ramanand si astazi, Scoala Fotesti.

Inainte de anul 1860, in Marcea functiona o scoala cu clase mici, prima unitate scolara, asezata undeva pe un deal, mai aproape de poalele dealului Corbencii fiind cateva asezari omenesti cu copii. Scoala era construita din lemne impletite, zidurile din nuiele incarcate cu chirpici, adica pamant humos amestecat cu paie sau pleava de paie, dupa care se varuia.

Dupa Revolutia din Decembrie 1989, au disparut soimii patriei,pionierii si U.T.C.-istii, ei ramanand fara uniforme, fara cravatele tricolore si fara carnetele rosii.

ACTIVITATEA SANITARA IN COMUNA

Daca ne intoarcem in trecutul indepartat al istoriei ne dam seama ca nu se poate vorbi despre o anume asistenta medicala in randul maselor de oameni, mai cu seama in mediul rural. Educatia sanitara s-a nascut din insasi preocuparile oamenilor, din observatiile zilnice, din intaamplari, facand fie la intamplare sa se descopere modalitati de vindecare, fie prin incercari cu diferite plante, folosind de la acestea radacinile si florile. Si tot asa incercand au putut sa le selectioneze, stabilind ca pentru anume boli sunt foloitoare.Oamenii si-au dat seama ca principala preocupare a fost aceea de a pastra curatenia in familie. Bine, nu se vorbea de poluare de erbicide, de ingrasamintele chimice, etc. dar se vorbea de alte boli, precum; tifosul, bubatul, tuberculoza, boala rea sau dulacul de azi, etc.

Pentru oameni era ceva sfant, ca inainte de se aseza la masa, sa se spele pe maini si sa faca rugaciunea. Femeile aveau aranjata si camera, frumos inpodobita cu prosoape cusute, pe care le intrebuintau numai pentru musafiri.

Cu timpul insa, cand muchiile cartii au patruns si prin sate, cand au aparut preotii, activitatea aceasta de educatie sanitara a inceput sa ia o alta intorsatura desi, tot pe leacul buruienilor se mergea. Erau bine folosite, petrolul lampant si rachiul pentru dorul de cap si raceli, se folosea sarea pentru durerile de gat, apa din vita de vie pentru ochi si multe altele. Fie vreo baba, dar mai cu seama oamenii de atunci, dadeau sfaturi in vindecarea bolilor. Se foloseau descantecele, care se mai folosesc si azi. In satul Marcea, s-a stabilit un preot pe nume Prundeanu, care, in afara de scoala de preot, a mai facut in Franta o scoala de medicina, invatand cu profesorul Bela, recunoscut pe plan mondial, asa ca , fiind un om cu suflet, venea in ajutorul suferintelor.

Inmultindu-se oamenii, s-a simtit nevoia infiintarii scolilor sanitaare, a dispensarelor medicale.

Primul dispensar medical, in Ionesti, a functionat in casa lui Mateescu, dupa care si-a insuflat activitatea in casa lui Preda din apropierea garii.Primul medic a fost Giurea, care a stat cativa ani, fiind inlocuit de doctorul Manolescu Dumitru.

In anul 1956, au inceput lucrarile unui local de dispensar, care a fost dat in folosinta in anul 1961.

Primul copil nascut in noul local a fost fetita, Dejescu Mirela. De la inceput a functionat ca stationar, avand si o caantina.

Organele judetene, vazand ca sunt cheltuielile mari si ca nu au posibilitati nici la nivel de comuna, au dispus intreruperea internarilor, ramanand doar pentru consultatii.Era asigurata multa vreme asistenta medicala si pe timpul noptii, medicul fiind obligat sa locuiasca in incinta dispensarului.Au trecut si si-au facut datoria medicii, Manolescu Dumitru, fam. Mares, fam. Ovedenie, fam.Pop Virgil. Primii sanitari care cu greu si-au facut serviciul din cauza distantei si a lipsei de mijloace de transport, au fost ; fam. Carstea din satul Marcea, fam. Dobrica din satul Fiscalia si Radu Elisabeta.

Pentru motivul ca existau conditii in comuna Ionesti, pentru o educatie sanitara complexa, statul a incadrat mai multi medici, dat fiind si distanta de 14 Kilometri, distanta de la un capat la altul al comunei.

Doctoritele: Popescu Valentina, Carstea Mihaela, Mirea Viorica deservesc populatia de 4490 suflete. Au disparut vrajitoarele, babele doftoroaicele. Acum ca niciodata se duce o lupta sustinuta de la minister pana la circumscriptiile sanitare de a se face o educatie sanitara, impotriva mai ales a sifilisului, tuberculozei, leucemiei si SIDA, care sunt neiertatoare cu oamenii.

Oricand si oriunde, fiecare dintre membrii acestei societati romanesti sa tinem cont de sfatul medicului pentru binele si sanatatea noastra si a urmasilor nostri.

Din cauza distantei prea mari, s-a infiintat un punct sanitar in satul Dealul –Mare, unde isi desfasoara activitatea prin rotatie doctoritele din dispensar. De asemeni in acelasi sat functioneaza si un punct farmaceutic deservit de farmacista Gugila Elena care, printr-o preocupare permanenta, distribuie medicamentele prescrise pe retete.

Activitatea medicala pe teritoriul comunei noastre se face cu multa grija si raspundere pentru oamenii bolnavi, dar ceea ce ar trebui sa nu lipseasca, ar fi grija parlamentarilor si a guvernului fata de medici, chiar si acum cand economia tarii este ca intr-o prapastie.

FONDUL FORESTIER

Comuna Ionesti a beneficiat dintotdeauna de dealuri impadurite cu; stejar, carpen, frasin, fag, artar si paltin, precum si alte specii de arbusti. Pana in anul 1947 aceasta bogatie, apartinea o parte proprietarilor individuali, dar cea mai mare suprafata era administrata de catre stat. Evidenta se tinea fie in asa zisele bapuri, fie in registrele agricole.

Din anul 1947 intreaga suprafata a padurilor a trecut pe seama statului. Padurile seculare au fost exploatate fara mila. Cantitati imense de metri cubi luau calea fabricii de cherestea din Babeni sau alte fabrici din tara, mai tarziu la Combinatul de industrializare a lemnului din orasul Rm.Valcea, ca sa nu mai vorbim de exportul materiei finite in Uniunea Sovietica.

Dealurile, ramaneau golase, sistemul ecologic se deteriora cu fiecare zi ce trecea. Drujbistii, muncitorii si tehnicienii, o armata intreaga de oameni, lucrau din zori si pana-n seara.

Se taia, se transporta cu zeci de masini puternice. A durat ani de zile exploatarea forestiera in comuna noastra.

S-a construit o cabana cu magazin alimentar, s-au amenajat drumuri si poduri prin paduri. In anul 1992-1993 cabana a fost electrificata si dotata cu cele necesare unor intalniri protocolare.

O perioada de timp, padurile care altadata erau stapanite de proprietari, au trecut in administrarea primariei, avand salariati proprii, care se ingrijau de cresterea si intretinerea padurilor comunale.

Au fost reinpadurite suprafetele de teren cu pini si salcami produsi in pepiniera ce apartine Ocolului Silvic Babeni, cuprinzand o suprafata de teren de cca 10 ha.

Suprafetele cu zavoaie, de o parte si de alta a raului Olt, au fost defrisate. In locul sutelor de hectare, au aparut cele doua lacuri de acumulare, care pun in miscare turbinele celor doua hidrocentrale producatoare de energie electrica.

Singurul zavoi care a ramas in proprietate silvica este cel din zona Prodanesti-Ionestii-Govorii.

Aparand legea 18/1991, toti fostii proprietari si-au revendicat dreptul de propritate al padurilor intrand in posesie de pana la 1 ha. Ocoalele silvice Babeni si Dragasani, au pus la dispozitia comisiei comunale parcele, netinand cont de vechile amplasamente. Lipsind o lege a siviculturii, au inceput taieri in masa de cate unii proprietari. Se vorbea de o alta lege, (legea Lupu) care sa stabileasca alt drept de proprietate si asupra pamantului agricol si asupra fondului silvic.

Pana in anul 1996, Comisia Locala pentru aplicarea legii 18, a primit de la Ocolul Silvic Babeni o suprafata de 20,6 ha in punctul Corbeanca.

De repartizarea suprafetelor de padure conform legii, a raspuns maiorul Dzitac Stefan, de la unitatea militara Vladesti din Rm. Valcea.

Cum spuneau stramosii nostrii, ca pastrand padurile, ne pastram sanatatea. Desi urmasii nostrii, viitoarele generatii de oameni, au ca sarcina stramoseasca sa ingrijeasca si sa pastreze acesta minunata bogatie a naturii, dar si a comunei noastre, caci din marginea satului Guguianca, se intinde spre nord, culmea ,, Poiana Mitrii”, apar spre apus, pana in dealul Scundului” si mai jos ,,Valea cu apa“ spre rasarit ,,Valea Miclisoaia” continuand cu padurea ,,Corbeanca”, padure inalta, falnica, cu arbori uriasi de fag, carpin, stejar si frasin, ingrijite si pazite de padurarii: Boboc Gheorghe, Catanoiu Ion, Paduretu Gheorghe, Parpala Gheorghe.

,,Padurea, o adevarata bogatie, un adevarat izvor de sanatate”.

Monitorul oficial

Galerie